Proaspăt instalat la Palatul Victoria, după un mandat de ministru al Finanțelor în care a tot asigurat românii că bugetul țării se află pe mâini bune, Florin Cîțu se vede pus deja în dificultate de protestele minerilor din Valea Jiului, supărați din cauza întârzierii salariilor. În loc să caute soluții, premierul a început deja să amenințe voalat minerii, precizând într-o conferință de presă că nu va permite o nouă Mineriadă.
„Îi înțeleg, știu că trec printr-o perioadă dificilă, nu cred că soluția aleasă este una care rezolvă problemele. Acest guvern a arătat foarte clar și anul trecut, și anul acesta că salariile au fost plătite la timp, am găsit soluții și pentru următoarele trei luni. În același timp, cred că trebuie să ne uităm la întreaga imagine a economiei. În 2020, când au fost plătite toate salariile și ale minerilor, în România au fost 1,4 milioane de oameni în șomaj tehnic, pentru că trecem prin cea mai mare criză de sănătate. Nu mi se pare normal ce se întâmplă„, a transmis premierul în această dimineață.
Declarația, pe care mulți ar putea-o considera provocatoare, vine în contextul în care ortacii de la minele de cărbune Livezeni, Vulcan şi Lupeni protestează de câteva zile pentru că nu au primit salariile, aproximativ 150 dintre aceștia aflându-se în subteran și amenințând cu greva foamei.