exemplu add 1

Au trecut peste 2 luni de la Alegerile Parlamentare în urma cărora USRPLUS Dâmbovița și-a trimis în Parlamentul României reprezentanții – Dragoș Popescu la Senat și Daniel Blaga la Camera Deputaților – doi iluștri necunoscuți și absenți din viața cetății, după spusele fostului senator Adrian Țuțuianu, care le aplică o scurtă corecție virtuală în cadrul ultimei conferințe de presă susținută la sediul PRO România Dâmbovița…

http://

Țuțuianu îi ridiculizează pe cei doi parlamentari pentru preocupări pe care acesta le consideră sub nivelul la care electoratul din județul Dâmbovița ar merita să fie reprezentat:

I-am văzut pe cei doi parlamentari ai USR-ului foarte mândri, pozându-se cu domnul Drulă și spunându-ne vorbe. Îmi pare rău să constat că ei habar nu au de problemele acestui județ. Ei se comportă în continuare ca niște ong-iști, care sunt preocupați de faptul că nu știu unde, în nu știu ce cartier, sunt două tomberoane răsturnate și au anunțat ei Serviciul de Salubritate. Nu am auzit de la USRPLUS, de la cei doi parlamentari de Dâmbovița, că au vreo idee despre ce trebuie făcut în acest județ„, sesizează, printre altele, liderul PRO România, subliniind faptul că miniștrii care au în subordine obiective strategice pentru județul Dâmbovița sunt reprezentanți ai USRPLUS în Guvernul Cîțu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.